Despre byron

Trupa byron a luat fiinţă la sfârşitul anului 2006, debutând pe 1 decembrie cu un concert sold-out în Lăptăria Enache. De numele vocalistului şi fondatorului trupei, Dan Byron, se leagă proiecte muzicale precum Agathodaimon, RA, Kumm sau Urma.

În octombrie 2007 trupa lansează primul album, Forbidden Drama, ce prezintă influenţe clasice şi progresive mulate pe acorduri de rock alternativ. Anul 2008 a adus proiectul Acoustic Drama, primul DVD unplugged românesc, pentru care trupa a susţinut în Teatrul 74 din Târgu Mureş un concert cu piese reorchestrate 100% acustic. Lansarea DVD-ului a fost urmată de Acoustic Drama Tour, un turneu unplugged ce a vizitat oraşele Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş, Cluj şi Sibiu. În octombrie 2009 este lansat, în clubul The Silver Church, cel de-al doilea album de studio – A Kind of Alchemy, care prezintă un sound proaspăt, îmbogăţit cu influenţe blues şi funk.

De la începutul lui 2011, byron asigură muzica live a spectacolului „Nevestele vesele din Windsor” de la Teatrul Metropolis, adaptarea lui Alexandru Tocilescu după piesa lui William Shakespeare. În februarie 2011 trupa lansează un nou proiect: cel de-al treilea album de studio, primul în limba română, intitulat Perfect. Acesta conţine o selecţie de 16 piese româneşti mai mult sau mai puţin cunoscute, adaptate şi reinterpretate în stilul byron.

Pe 1 decembrie 2011 a avut loc la HBO România premiera concertului Live Underground înregistrat în Salina Turda. Materialul este disponibil într-o variantă extinsă pe DVD şi Blu-ray, fiind primul concert românesc difuzat de către HBO şi disponibil în format Blu-ray.
Primele două albume de studio sunt disponibile pentru download gratuit sub licenţă Creative Commons aici. Puteţi de asemenea descărca gratuit aplicaţia mobilă byron care vă dă acces la calendarul de concerte, ştiri legate de trupă, muzică, videoclipuri şi materiale exclusive.

În primăvara lui 2013, trupa a lansat cel de-al patrulea album de studio, intitulat 30 Seconds of Fame. Pentru prima oară, acesta are şi o variantă alternativă cu versuri traduse în limba română – 30 de secunde de faimă.

De-a lungul existenţei, trupa a participat la multe festivaluri importante, între care Stufstock (2007, 2008, 2010, 2011, 2012), Peninsula (2008, 2012), Sarajevo Winter (2010), Route 68 Summerfest (2011), ARTmania (2011), Ursus Evolution (2012), Bucovina Rock Castle (2013), Jazz In the Park (2013).

Trupa byron este alcătuită din: Dan Byron (voce, chitară, flaut), 6fingers (clape, chitară, acustică), Laszlo Demeter (bass), Dan Georgescu (tobe).

Site oficial: http://byronmusic.ro
Myspace: http://myspace.com/byronmusicspace
Facebook: http://facebook.com/byronmusic
Youtube: http://youtube.com/byronvideos
Twitter: http://twitter.com/byronmusic