Juriu

Respectiv cei care se vor ocupa de notarea participanţilor pe baza grilelor de jurizare, atât în etapa preselecţiei online cât şi la finala live de la Club Fabrica. Hai să facem cunoştinţă cu ei!

Dan Byron (voce, chitară, flaut – byron)

dan byron

Solist, compozitor şi fondator al formaţiei byron, Dan a mai cântat în trupe ca Agathodaimon, Kumm şi Urma. Pasionat de compoziţie, a urmat cursuri la Conservatorul de la Bucureşti şi la cel de la Cluj, nerezonând însă cu rigiditatea programei academice. Pe lângă voce şi chitară mai cântă la flaut, instrument pe care îl studiază din copilărie.

„Vrem să stabilim un liant între generaţiile de muzicieni din România într-o manieră neconvenţională şi prietenească. Iniţiativa noastră oferă o şansă trupelor de liceu realmente valoroase să se facă auzite” spune el despre byron – Rock Your High School.

6fingers (clape, chitară, voce – byron)

6fingersfoto: Tomoaki Minoda

Cântă la pian de la 5 ani, iar la 12 s-a apucat de chitară. A făcut parte din formaţia de symphonic metal Magica, alături de care a înregistrat 4 albume şi a susţinut un turneu european. Din 2006 cântă şi compune alături de trupa byron.

„De-a lungul ediţiilor de până acum a byron – Rock Your High School am văzut multe trupe foarte promiţătoare. Unele dintre ele, majoritatea din păcate, s-au destrămat, însă sunt câteva care au reuşit să se afirme şi să continue împreună pe drumul muzicii. Aştept cu nerăbdare să văd ce surprize ne vor rezerva formaţiile înscrise în acest an.”

Vali Rauca (chitară, voce – Grimus)

vali rauca

„Sunt foarte încântat să fac parte din juriul byron – Rock Your High School. Știu ce mult înseamnă pentru formațiile la început de drum concursurile de genul acesta, o șansă de afirmare, un imbold, o aventură între prieteni și fani pe care și-o vor aminti toată viața.

Formația din care fac parte a trecut la rândul ei printr-o astfel de experiență. În anul 2007 Grimus a primit trofeul de bronz la finala mondială a „Global Battle of the Bands” de la Londra, iar pentru noi a fost o experiență decisivă care ne-a unit și ne-a motivat. E nevoie de trupe cu atitudine în țara aceasta și sper ca byron – Rock Your High School să fie în continuare rampa de lansare pentru formații care vor deveni repere în muzica românească de calitate.”

Şerban-Ionuţ Georgescu (bass – White Walls)

sorin tanasefoto: Airheads Romania

Alături de trupa de progressive metal White Walls a lansat până acum două albume de studio şi a susţinut numeroase concerte în ţară şi în străinătate (Olanda – ProgPower Europe, Malaezia – Global Battle of the Bands).

Bogdan Şerban (Radio Guerrilla)

bogdan serban

Este una dintre cele mai cunoscute şi mai implicate voci de radio din România, aflându-se în spatele emisiunilor Guerrilla Logout şi GuerriLIVE Radio Session de la Radio Guerrilla. Mai poate fi găsit şi pe site-ul Cooperativa Urbană, www.cooperativaurbana.ro.

„Adolescenții/puștimea sau liceenii sunt cei care pot genera și susține un val al schimbărilor, noi, ceilalţi suntem datori să-i încurajăm și să le oferim ghidaj – doar dacă ne-o cer. Tind să cred că în partea asta de lume, următoarea revoluție născută de tineri o să fie una cultural-spirituală.”

Horea Marc (Jazz In the Park Festival)

horea marc

„Până acum ceva vreme doar am ascultat, am învăţat, am interpretat şi am creat muzica. De (prea) puţină vreme am decis să o şi promovez pe cea care chiar merită. Sunt convins că byron – Rock Your High School este un loc perfect pentru a găsi noi valori şi tineri care să merite atenţie şi mai ales susţinere. Îmi doresc să fie cât mai greu în a ne decide care să fie trupa care va câştiga o prezenţă pe scena Jazz in the Park 2014. De abia aştept…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s